De fiecare data cand timpul ne permite o scurta pauza, printre alte probleme cotidiene, ne aducem aminte cat este important, atat pentru sanatatea fizica cat si cea mentala sa aratam bine si sa avem o forma fizica buna. De cele mai multe ori, pentru aceasta forma fizica recurgem la diverse sporturi, mai mult sau mai putin dificile, mai ales inainte de venirea verii si a imbracarii costumului de baie. Acest demers este unul pozitiv, doar ca implica unele riscuri de care trebuie sa fim constienti.
Primii care sufera de pe urma unui efort fizic prea intens sunt genunchii. Din pacate, acestia “tin minte” fiecare exagerare pe care am facut-o din exces de zel. Atunci cand dupa antrenament ne dor genunchii sau se umfla este un semn ca trebuie sa ne ajustam activitatea fizica, inlocuind exercitiile ce suprasolicita genunchiul cu unele cu incarcare slaba pe aceasta articulatie, spune dr. Marian Anghelescu.
Exemplul clasic este cel al unei persoane trecuta de 30 de ani care nu avea o conditie fizica de invidiat si care se apuca de antrenamente pentru a concura la maraton. Este bine sa ne cunoastem limitele si sa ne fixam obiective moderate!
Principalul obiectiv ar fi sa ne mentinem sub control greutatea. Asupra genunchiului se exercita o forta de pana la 5 ori greutatea corporala la urcatul si mai ales coboratul scarilor, deci ne putem face o imagine simpla despre ceea ce inseamna sa scapam de 5-10 kilograme in plus.
Al doilea obiectiv ar fi sa ne schimbam tipul de antrenament. Inotul sau ciclismul si diferitele aparare de cardio de la sala pot inlocui cu succes alergatul distantelor lungi sau pe banda de la sala. Este util, daca nu puteti sau nu vreti sa renuntati la alergare, sa scurtati macar distantele si sa imbinati actitivitatea cu inot si ciclism.
Evitati pe cat posibil, dupa 40 de ani, sporturile cu miscari de pivotare pe genunchi – baschetul, fotbalul etc., iar daca durerea persista o lunga perioada sau genunchiul se umfla dupa antrenamente, consultati un ortoped. Inaintea oricarui antrenament faceti 10 minute de streching, in special la muschii coapsei si ai gambei.