După cum știm, trecerea de la sezonul cald la cel rece este de multe ori însoțită de acutizarea patologiilor cronice.În special, articulațiile care au suferit un proces de artroză sunt predispuse la acutizarea simptomatologiei, în contextul variațiilor bruște de temperatură, umiditate, presiune atmosferică, electricitate statică, fenomene ce caracterizează toamna.
Pentru a evita neplăcerile cauzate de durerea și limitarea mobilității, specifice acestor afecțiuni, Clinica Koly Medical propune o abordare proactivă și holistică, prin care să atenueze impactul asupra confortului pacienților săi.
Într-o prima fază, se recomandă un consult în cadrul căruia să se stabilească profilul clinic, gradul de afectare articulară, precum și istoricul medical al pacientului, factori care pot influența evoluția acestuia în procesul de recuperare.În urma acestei evaluări, se va stabili un program terapeutic personalizat, bazat pe:
Toate terapiile enumerate au un rol important în procesul de recuperare în bolile artrozice, dar introducerea lor in programul personalizat al fiecărui pacient se face doar după o evaluare atentă a necesităților reale ale acestuia și a beneficiilor pe care le obține prin aplicarea lor.Pentru programări, ne puteți contacta la 0774 001 003 sau la office@kolymedical.ro